Politica de expediere
Mbrava Brend oferă livrare gratuită pentru toate comenzile, atât la nivel național, cât și internațional, ca parte a angajamentului nostru de a oferi servicii de înaltă calitate. Livrările internaționale sunt realizate prin parteneri de curierat specializați, selectați pentru a asigura un tranzit sigur și eficient, iar livrările naționale sunt efectuate prin firme de curierat autorizate.
Termenele de livrare sunt estimative și pot varia în funcție de destinație, disponibilitatea produselor și factori externi independenți de voința Mbrava. Pentru comenzile standard, livrarea internațională este estimată între 10 și 20 de zile lucrătoare. În cazul produselor aflate în precomandă, termenul de livrare poate fi cuprins între 21 și 30 de zile lucrătoare.
Pentru articolele realizate manual, couture sau made-to-order, termenul de livrare poate ajunge până la 15 zile lucrătoare, acest interval fiind necesar pentru realizarea pieselor de la zero, cu finisaje manuale și atenție deosebită la detalii. Acest proces reflectă caracterul exclusiv și calitatea premium a produselor Mbrava.
Comenzile sunt expediate exclusiv la adresa furnizată de client la finalizarea comenzii. Mbrava nu livrează la căsuțe poștale și nu poate fi responsabilă pentru întârzieri sau livrări eșuate cauzate de adrese incorecte sau incomplete. În cazul comenzilor care conțin mai multe produse, livrarea se poate efectua separat, în funcție de disponibilitatea fiecărui articol.
Deși depunem toate eforturile pentru respectarea termenelor estimate, pot apărea întârzieri cauzate de controale vamale, condiții meteo, perioade aglomerate sau alte situații logistice neprevăzute, fără ca acestea să constituie motiv de anulare a comenzii sau de solicitare a despăgubirilor.
TAXE ȘI IMPOZITE
Pentru comenzile livrate în România și Uniunea Europeană, toate taxele și impozitele aplicabile sunt incluse în prețul final afișat pe site, fără costuri suplimentare la livrare.
Pentru comenzile internaționale livrate în afara Uniunii Europene, clientul este responsabil pentru plata eventualelor taxe vamale, taxe de import sau alte impozite locale, conform legislației țării de destinație. Aceste costuri nu sunt incluse în prețul produselor și sunt achitate direct către autoritățile locale sau transportatorul desemnat. Mbrava nu poate controla și nu poate estima valoarea acestor taxe, motiv pentru care recomandăm contactarea biroului vamal local înainte de plasarea comenzii.
ANULAREA COMENZILOR
Odată ce o comandă, inclusiv o precomandă, a fost expediată, aceasta nu mai poate fi anulată sau modificată. Clienții sunt rugați să analizeze cu atenție detaliile comenzii înainte de finalizarea acesteia.
